Ce și-au cumpărat cei care au făcut averi (sau nu) cu Bitcoin

de: Florin Cașotă
07 08. 2018

Investițiile în criptomonede ca bitcoin a făcut ca mulți să devină milionari în dolari, dar nu toate investițiile s-au dovedit a fi profitabile. Utilizatorii de pe Reddit se laudă cu ceea ce au reușit să cumpere cu câștigurile obținute din investiții în monede virtuale.

În lume criptomonedelor un lamborghini a devenit un simbol al bogăției și a câștigului speculând și investind în criptomonede precum bitcoin sau etherum. Marile câștiguri s-au înregistrat în decembrie anul trecut când valoarea unui bitcoin a ajuns la 20.000 de dolari. Cei care au investit în bitcoin când acesta valoara doar câteva sute de dolari au făcut bani frumoși, asta dacă au schimbat moneda virtuală în bani cash.

Totuși, aceeași perioadă a fost una în care foarte mulți oameni au început să cumpere bitcoin și alte criptomonede, în speranța că valoarea acestora va crește și se vor îmbogăți peste noapte. Valoarea criptomonedelor a scăzut și majoritatea oamenilor au pierdut bani atunci. Pe site-ul reddit, pe secțiune r/bitcoin utilizatorii au început să publice imagini cu obiectele pe care le-au cumpărat în urma câștigului din bitcoin și alte monede.

Un utilizator pe nume shewnn a cumpărat o pereche de adidași Nike pe care a inscripționat BTC și ETH (simbolurile pentru Bitcoin și Etherum). Un alt utilizator Reddit și-a cumpărat o pereche de ochelari Ray-Ban cu bogăția adunată din criptomonede. Câștiguri modeste, se pare. Asta până când un utilizator pe nume itschrisolson a publicat o imagine cu volanul unui automobil Ferrari. „Nu este un lambo, dar este al meu datorită BTC”, a spus el.

Cum suntem pe internet și nu putem verifica dacă automobilul chiar este al lui mai mulți utilizatori ai rețelei au început să râdă pe tema asta publicând diverse imagini cu textul „Nu este un lambo, dar…”.

Mai departe ei au început să publice imagini cu un portofel gol, supă la plic sau jucării pentru copii. Toate achiziționate cu câștigurile obținute din investițiile în criptomonede.